CloudX, noile căști de gaming pentru Xbox One, sunt disponibile în România

0

HyperX liderul mondial independent în produse de memorie, anunță astăzi lansarea căștilor HyperX CloudX Pro Gaming. HyperX a anunțat parteneriatul cu Microsoft pentru producerea oficială de căști pentru Xbox One, în luna ianuarie a acestui an. HyperX CloudX extinde oferta de produse pentru console a companiei, cu un design special conceput pentru Xbox.

HyperX CloudX are controlul audio integrat, ceea ce le permite utilizatorilor să regleze volumul și să oprească microfonul detașabil care anulează zgomotul, direct de pe cablu. Cadrul argintiu, din aluminiu rezistent și finisajele negre mate ale căștilor se potrivesc cu controller-ul wireless Xbox Elite. CloudX vine la pachet cu o husă rezistentă de protecție pentru voiaj. Bazat pe premiatul design HyperX Cloud II, CloudX oferă același confort și un sunet captivant datorită pernelor cu spumă cu memorie și sunetului clar prin intermediul driver-elor de 53 mm, astfel încât gamerii pot juca ore întregi pe Xbox One, sisteme Windows, dispozitive mobile și alte console. În plus, certificarea TeamSpeak și compatibilitatea cu Discord, Skype, Ventrilo, Mumble și RaidCall confirmă experiența de chat îmbunătățită.

“Familia de produse HyperX Cloud și-a câștigat notorietatea datorită confortului, calității și valorii pe care le oferă. Am conceput CloudX cu aceleași caracteristici mult apreciate și premiate și am adăugat un confort sporit și accesorii premium, ținând cont totodată de bugetele gamerilor, pentru a menține un preț optim”, a declarat Gabriel Gîdea, director de dezvoltare Kingston Technology România și Bulgaria.

HyperX CloudX vine la pachet cu cupe pentru urechi interschimbabile din velur, un prelungitor de 2m pentru PC și o husă rezistentă pentru voiaj. Prețul recomandat de producător este de 99,99 de euro. În România, căștile sunt disponibile în magazinele Altex.

HyperX este divizia de produse high-end a companiei Kingston Technology, incluzând module de memorie DDR4 și DDR3, unități SSD, memorii de tip USB Flash și accesorii pentru gaming. Cu un target format din gameri, entuziaști de tehnologie si pasionați de overclocking, HyperX este recunoscută în toată lumea pentru calitate, performanță și inovație. HyperX este dedicată susținerii fenomenului de eSports, sponsorizând peste 30 de echipe la nivel global și susținând ca sponsor principal Intel Extreme Masters. Produsele HyperX sunt folosite în sistemele prezente la evenimente precum Brasil Game Show, China Joy, DreamHack, ESL One, Gamescom și PAX.

Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați pagina HyperX.

Daca ti-a placut articolul, te astept cu un Share si cu un LIKE la pagina de Facebook pentru a afla mai multe noutati. PS: Poti folosi butoanele de mai jos :)