Erik Gulacsi a cucerit vârful Aconcagua (6962m) și a stabilit un nou record european de vârstă la băieți

0

Expediția „Energy, pe cele mai înalte culmi ale lumii” a atins punctul culminant. La doar 12 ani, Erik Gulacsi a devenit cel mai tânăr european care a cucerit vârful Aconcagua, unul dintre cei mai înalți versanți ai lumii.

Atacul vârfului Aconcagua a început de la altidudinea de 5.970 m, la 3 dimineața, ora locală și a durat până la ora 15.35. După mai bine de 12 ore de ascensiune în condiții grele, cu temperaturi scăzute și rafale de vânt de până la 70 km/h, Erik Gulacsi a atins vârful Aconcagua, fiind cel mai tânar alpinist din Europa care și-a trecut o astfel de reușită în palmares.

A fost foarte greu, dar a meritat. Senzatia pe care am trăit-o în vârf nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Satisfacția că am dus la bun sfârșit această provocare este cea mai frumoasă răsplată”, a declarat proaspătul recordman european.

Aventura din Argentina a fost imortalizată de Erik cu telefonul său Allview P9 Energy. Toate imaginile surprinse vor putea fi admirate pe pagina de Facebook Allview Mobile.

”Suntem extrem de mândri de Erik, care la numai 12 ani ne-a uimit cu determinarea și maturitatea sa. Este un exemplu care ne inspiră și ne bucurăm că am putut să-i fim alături în această aventură și să-l ajutăm să-și transforme visul în realitate”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

Performanța puștiului de 12 ani vine la doar o jumătate de an distanță de stabilirea primului său record european, prin cucerirea vârfului Elbrus din munții Caucaz.

Expediția”Energy, pe cele mai înalte culmi ale lumii” a început în 11 ianuarie. Pe toată durata expediției, Erik a fost însoțit de tatăl său, Bela Gulacsi și de mai mulți alpiniști experimentați. Cu toții vor reveni în țară pe 1 februarie.

Daca ti-a placut articolul, te astept cu un Share si cu un LIKE la pagina de Facebook pentru a afla mai multe noutati. PS: Poti folosi butoanele de mai jos :)