Google lanseaza telefoanele Pixel 2 si Pixel 2 XL

1
Google Pixel 2 si Pixel 2 XL - Specificatii, Disponibilitate, Pret

Intr-un eveniment special de seara trecuta din San Francisco, Google a lansat oficial telefoanele Pixel 2 si Pixel 2 XL. De asemenea, pe langa cele doua smartphone-uri, Google a mai anuntat un nou handset DayDream VR, o pereche de casti Pixel Buds, laptop-ul Pixelbook, Google Home Mini si Google Home Max.

Google Pixel 2 XL

Pixel 2 XL este varful de lance al companiei americane, smartphone-ul care se bate de la corp la corp cu Galaxy S8, LG V30, Huawei P10 Plus etc. Vine cu un display P-OLED, ce are o dimensiune de 6 inch si o rezolutie de 1,440 x 2,880 pixeli. Este construit in mare parte din metal si dispune de o zona pe spate unde se afla sticla(la fel ca si pe prima generatie). De asemenea, vine cu certificare IP67, ceea ce ii garanteaza rezistenta la apa si la praf.

Sub capota primim un procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 835, 4GB RAM, un accelerator grafic Adreno 540 si 64/128GB memorie interna. Telefonul mai dispune de doua difuzoare frontale, de un port USB Type-C, de Blueooth 5.0, Wi-Fi in standardul ac si de margini Edge Sense in stilul HTC U11(review). Din pacate noul telefon nu dispune de jack de 3.5mm. Ruleaza Android 8.0.0 Oreo si include o baterie de 3.520 mAh.

In ceea ce priveste camera principala, aceasta este de 12.2MP, are o diafragma f/1.8, focalizare de tip dual pixel, laser autofocus, stabilizare optica si stabilizare electronica. Pentru camera de selfie s-a folosit un senzor de 8MP, ce are o diafragma f/2.4 si ce stie sa filmeze maxim 1080p.

Pixel 2 XL va fi disponibil de la mijlocul lunii Noiembrie de la pretul de 850$ in variantele de culoare Just Black si Black & White.

Google Pixel 2

Google Pixel 2 se prezinta cu acelasi design ca si Pixel 2 XL si cu specificatii similare, diferenta fiind doar la ecran si baterie. Aici avem parte de un AMOLED de 5 inch FULL HD si de o baterie de 2.700 mAh. Restul specificațiilor sunt la fel ca la fratele sau mai mare.

Pretul de pornire la Pixel 2 este de 650$ si va fi disponibil de pe data de 17 Octombrie in variantele de culoare Kindla Blue, Just Black si Clearly White.

Daca ti-a placut articolul, te astept cu un Share si cu un LIKE la pagina de Facebook pentru a afla mai multe noutati. PS: Poti folosi butoanele de mai jos :)