Telekom Romania anunta rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului 2016

0
Telekom Romania
Telekom Romania

Telekom Romania Communications și Telekom Romania Mobile Communications anunță principalii indicatori de performanță pentru primul trimestru al anului fiscal 2016, încheiat la 31 martie 2016, conform datelor publicate astăzi de către OTE Group.

“Primele trei luni din 2016 reflectă o performanță pozitivă a veniturilor aferente operațiunilor mobile, în timp ce veniturile operațiunilor fixe au scăzut, parțial pe fondul descreșterii pe segmentul de voce fixă. Oferta de servicii convergente fix-mobil sub umbrela MagentaONE rămâne un motor de creștere important pentru Telekom Romania, cu un avans de 30% în primul trimestru al anului curent față de finalul anului 2015. În plus, datele mobile au generat o creștere solidă a bazei de clienți pentru serviciile de broadband mobil, atât pe segmentul rezidențial, cât și pe segmentul business”, a spus Anastasios Tzoulas, Director Executiv Financiar, Telekom Romania.

Telekom Romania Communications

Rezultatele financiare raportate de Telekom Romania Communications pentru T1 2016 arată o scădere a veniturilor, dar o tendință pozitivă pe segmentele-cheie precum serviciile integrate fix-mobil, respectiv TV. În T1 2016 veniturile au fost de 137,1 milioane euro, cu 7,8% mai scăzute decât în T1 2015. ProForma EBITDA (câştigurile operaţionale înaintea dobânzilor, taxelor şi amortizărilor, excluzând costurile de restructurare) pentru T1 2016 a fost de 20,5 milioane euro, cu 37,5% mai mică decât în T1 2015.

Telekom Romania Communications a înregistrat 270.000 de clienți MagentaONE pentru serviciile integrate fix-mobil, cu 62.000 mai mulți comparativ cu finalul anului 2015. Această creștere a generat venituri mai mari pentru serviciile mobile cu 83% în T1 2016 versus T1 2015.

Pe segmentul TV, baza de clienți a crescut cu 2,5% în T1 2016 comparativ cu T1 2015, până la 1,449 milioane, în timp ce veniturile aferente acestuia s-au menținut relativ stabile, cu o scădere de 1% în T1 2016 vs. T1 2015. Veniturile generate de abonamentele IPTV au avut cea mai mare rată de creștere în comparație cu alte tehnologii TV în T1 2016 vs. T1 2015. În ceea ce privește FTTx, eforturile s-au concentrat în continuare pe creșterea penetrării acestei tehnologii în zonele deja acoperite. Clienții care optează pentru această tehnologie beneficiază de viteze de până la 1 Gbps pentru serviciul de Internet de mare viteză și de televiziune interactivă (IPTV).

Numărul abonaților de Internet broadband a scăzut în T1 2016 cu 1,8% la 1,195 milioane comparativ cu aceeași perioadă a anului 2015, iar veniturile au scăzut cu 4% de la un an la altul.

Veniturile de pe segmentul wholesale al Telekom Romania Communications au crescut în T1 2016 cu 2,1% comparativ cu T1 2015.

Numărul de abonamente raportat pentru serviciile fixe și cele mobile a crescut cu 1% în T1 2016 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 4,827 milioane.

Telekom Romania Mobile Communications

Telekom Romania Mobile Communications a înregistrat venituri totale de 113 milioane euro în T1 2016, reprezentând o creștere cu 9,5% față de primul trimestru al anului 2015. Veniturile din servicii aferente primului trimestru al anului au fost de 77,1 milioane euro, în scădere cu 1,9% față de T1 2015.

Veniturile din serviciile de broadband mobil au înregistrat o creștere de 6,4% în T1 2016 față de același trimestru al anului trecut, iar baza de clienți ai serviciilor de broadband mobil a crescut cu 15,3% în aceeași perioadă. Numărul de clienți 4G a crescut de 6 ori (629%) în T1 2016 față de T1 2015, în timp ce traficul de date 4G a crescut de aproape 8 ori (780%) raportat la aceeași perioadă. În plus, 93% din telefoanele mobile vândute de Telekom Romania Mobile Communications în primul trimestru al acestui an au fost de tip smartphone.

La sfârșitul primului trimestru al anului 2016, baza totală de clienți (inclusiv Zapp) a fost de 5,654 milioane, în scădere cu 4% față de T1 2015. Baza de clienți postpaid a rămas relativ stabilă în acest trimestru, cu o creștere de 0,8% față de T1 2015, reprezentând 29% din baza totală de clienți.

Segmentul de business a menținut o evoluție pozitivă în T1 2016, cu o creștere a bazei de clienți business cu 5,5% de la un an la altul și cu o creștere puternică a bazei de clienți pentru serviciile de broadband mobil, de 16,7% în T1 2016 față de T1 2015.

În primul trimestru al anului, Telekom Romania Mobile Communications a adăugat în portofoliul său de afaceri mai multe conturi strategice, precum Imperial Tobacco Distribution Romania SRL, subsidiara locală a unuia dintre cei mai mari producători și distribuitori de țigarete din lume, grupul de firme Topanel, producător și distribuitor de top de materiale termoizolante, și Inter Cars Romania, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața locală în domeniul distribuției de piese auto, accesorii, anvelope și echipamente service, precum și soluții auto aftermarket.

ARPU (Venitul mediu pe utilizator) a fost de 4,4 euro în T1 2016.

ProForma EBITDA (câştigurile operaţionale înaintea dobânzilor, taxelor şi amortizărilor, excluzând costurile de restructurare) a atins valoarea de 18,3 milioane euro în primul trimestru al acestui an. Marja ProForma EBITDA a ajuns la 16,2% în T1 2016, înregistrând o scădere de 5,5 puncte procentuale comparativ cu T1 2015.

În prezent, Telekom Romania Mobile Communications oferă acoperire 4G pentru 57% din populația din mediul urban și pentru 32,4% din totalul populației (rural și urban). În București, acoperirea 4G este de 98% din suprafață, în timp ce în oraşele turistice Braşov şi Poiana Braşov acoperirea este de 98%, respectiv 100%. În plus, clienții care nu se află în aria de acoperire 4G, pot beneficia de 4G Experience, o conexiune avansată având la bază tehnologia 3G HSDPA dual carrier, ce permite viteze de până la 43,2 Mbps, în 278 de oraşe şi alte peste 5.000 de localităţi.

În baza acordului de roaming naţional încheiat între Telekom Romania și Orange România, clienții Telekom se vor putea bucura de tehnologiile de comunicații 4G și 4G+ chiar și atunci când nu se află în aria de acoperire a rețelei 4G a Telekom Romania Mobile, prin utilizarea rețelei Orange 4G/4G+, care acoperă 72% din populație la nivel național și 96% din populația urbană.

Daca ti-a placut articolul, te astept cu un Share si cu un LIKE la pagina de Facebook pentru a afla mai multe noutati. PS: Poti folosi butoanele de mai jos :)