Valoarea plăţilor cu mobilPay Wallet s-a dublat în primul trimestru

0
mobilPay Wallet
mobilPay Wallet

Valoarea plăților cu portofelul digital mobilPay Wallet, dezvoltat de NETOPIA mobilPay, liderul pieței locale de payments, a crescut cu peste 100% în primele trei luni ale anului, față de aceeași perioadă a anului precedent. Până la finalul lui 2016, tranzacţiile realizate cu portofelul digital vor depăşi 1 milion de euro, conform estimărilor companiei.

Potrivit datelor NETOPIA mobilPay, din totalul românilor care și-au instalat aplicația, două treimi dețin dispozitive cu sistem de operare Android, iar restul iOS. Însă, valoarea plăților de pe device-uri Apple este, în medie, cu 25% mai mare faţă de cea înregistrată de pe smartphone-urile cu Android.

Informaţiile analizate de companie mai arată că, printre utilizatorii aplicaţiei se află și români care folosesc portofelul digital încă de la lansare, din aprilie 2013. Mai mult, cea mai mare plată cu mobilPay Wallet a depăşit 1.000 euro, fiind realizată de pe un dispozitiv cu sistem de operare Android.

“Avem utilzatori nu doar fascinaţi de inovaţie, ci şi foarte fideli. Am fost plăcut surprinşi să descoperim că unul dintre ei și-a înregistrat cardul în aplicație încă de la bun început, din 2013, și a folosit mobilPay Wallet în fiecare lună. Un alt utilizator al wallet-ului cumpără cu el în fiecare zi. Chiar dacă nu vorbim de sume foarte mari – majoritatea îl foloşte pentru facturi, masa de prânz la restaurant sau hipermarket – , observăm obişnuinţa de a utiliza un portofel digital, iar asta contează cel mai mult”, declară Antonio Eram, CEO și Fondator NETOPIA mobilPay.

Potrivit acestuia, suma medie achitată cu mobilPay Wallet se ridică, anul acesta, la circa 85 de lei, iar cele mai multe plăți din aplicaţie sunt realizate de clienți ai ING Bank, locul doi în clasament fiind ocupat de cei ai  Raiffeisen Bank. În ceea ce priveşte tranzacţia medie prin mobilPay Wallet înregistrată la hipermarket-uri şi supermarket-uri, aceasta se ridică la circa 65 de lei.

Datele NETOPIA mobilPay mai arată că, în orașele în care există posibilitatea plății transportului în comun cu portofelul digital, respectiv Cluj-Napoca, Alba Iulia, Turda, Baia-Mare și Ploiești, biletele de călătorie au fost cumpărate exclusiv de cei care dețin  telefoane cu sistem de operare Android.

Lansată în martie 2013, aplicaţia mobilPay Wallet este disponibilă pentru telefoane smart, poate fi descărcată gratuit din Google Play și App Store și poate fi folosită pentru cumpărături în toate hipermarket-urile și supermarket-urile Carrefour din ţară, în magazinele Cora din Capitală, plata facturilor la utilități, inclusiv întreţinerea la blocurile de locuinţe, reîncărcarea cartelelor preplătite, plata notei la restaurant sau pentru produse şi servicii furnizate de alți comercianţi parteneri, online sau offline.

După implementarea, în 2015, a plăţilor cu portofelul digital în hipermarket-urile Cora din Bucureşti, anul acesta inovaţia mobilPay Wallet este disponibilă şi pentru clienţii Carrefour din toată ţara. Tot de anul trecut, românii pot achita, prin aplicaţia dezvoltată de NETOPIA mobilPay taxa de pod de la Fetești, amenzile de circulație, călătoriile cu mijloacele de transport în comun din Alba Iulia, Turda, Cluj-Napoca, Baia-Mare, respectiv Ploieşti, nota la restaurante sau serviciile de la saloanele de înfrumuseţare.

Mai mult, începând din decembrie 2015, locatarii a 21.400 apartamente, administrate de  316 asociații de proprietari din București, care colaborează cu Scomet, cel mai mare provider de servicii de administrare a blocurilor de locuințe din Capitală, pot plăti întreținerea direct de pe smartphone, prin portofelul digital mobilPay Wallet.

Daca ti-a placut articolul, te astept cu un Share si cu un LIKE la pagina de Facebook pentru a afla mai multe noutati. PS: Poti folosi butoanele de mai jos :)