Vodafone relanseaza Vorbesti, Net Primesti

0
Vodafone
Vodafone

Utilizatorii Cartelei Vodafone, atât cei noi cât şi cei existenţi, pot acumula trafic de date gratuit, de până la 10 MB/ minut, în limita a 10 GB/ lună. În premieră, campania “Vorbeşti, Net Primeşti” se adresează şi utilizatorilor din alte reţele de telefonie mobilă, care pot primi gratuit 10MB/ minut, atunci când apelează orice număr din reţeaua Vodafone. Toţi utilizatorii primesc, în plus, în momentul înscrierii în campanie, un bonus de 1 GB.

“Este un moment revoluţionar pentru piaţă de prepaid: Vodafone oferă tuturor utilizatorilor din România, gratuit, indiferent de reţea, posibilitatea de a valorifica timpul petrecut vorbind la telefon prin acumularea de trafic de date în reţeaua Supernet 4G, în limita a 10GB/lună. Spre exemplu, orice utilizator al Cartelei Vodafone care este apelat de către un prieten din altă reţea va primi gratuit 10 MB/ minut, la fel cum orice utilizator care apelează, din altă reţea, un număr din reţeaua Vodafone va primi şi el tot 10 MB/minut” a declarat Radu Tudorache, Director Prepaid, Consumer Business Unit, Vodafone România.

Astfel, utilizatorii Cartelei Vodafone primesc gratuit, în limita a 10 GB/ lună, 10 MB/minut pentru orice apel primit din altă reţea, 1 MB/ minut pentru fiecare apel primit din reţeaua Vodafone, 1 MB/minut pentru fiecare apel efectuat în orice reţea. Traficul de date gratuit se poate acumula atât de către utilizatorul care iniţiază apelul, cât şi de cel care primeşte apelul, astfel:

  • Dacă un client al altei reţele de telefonie mobilă apelează un utilizator aflat în reţeaua Vodafone, ambii primesc 10MB/ minut, cu condiţia că fiecare să fie înregistrat în campanie. Pentru a acumula traficul de date, clientul altei reţelei de telefonie mobilă trebuie să se înregistreze, prin SMS la numărul 0722101010, direct pe www.vodafone.ro sau în aplicaţia MyVodafone, prin asocierea unui număr de Cartelă Vodafone pe care va primi bonusurile. Numărul asociat poate fi un număr deja existent sau un număr nou, ce poate fi obţinut gratuit, la cerere, în reţeaua de magazine Vodafone şi/sau a partenerilor sau prin curier, prin completarea adresei de livrare pe site.
  • Dacă un utilizator al Cartelei Vodafone apelează un alt număr din reţeaua Vodafone, ambii primesc 1 MB/ minut, cu condiţia că fiecare să fie înregistrat în campanie. Utilizatorul Cartelei Vodafone primeşte tot 1MB/ minut pentru orice apel către un număr din altă reţea. Înscrierea în campanie se poate face prin SMS gratuit la 0722101010, pe www.vodafone.ro sau în aplicaţia MyVodafone.

Traficul de date acumulat se alocă de două ori pe luna, maxim 5GB/ la fiecare 15 zile. Traficul de date obţinut prin campania “Vorbeşti, Net primeşti” se consumă cu prioritate, înaintea oricărui alt bonus, a extraopțiunii sau a creditului şi este valabil doar pe teritoriul României. Pentru a verifica numărul de MB acumulat sau data la care se va primi următorul bonus, se trimite un SMS gratuit la 0722101010, cu textul INFO. Campania “Vorbeşti, Net primeşti” este valabilă în perioada 05 octombrie 2015 – 15 noiembrie 2015, cu posibilitate de prelungire. Mai multe informaţii despre noua ofertă sunt disponibile pe www.vodafone.ro/cartela.