Review-uri

Am pus mâna pe un laptop cu Intel Core Ultra 7! – MSI Prestige 14 AI Studio (C1VFG)

Era inteligenței artificiale a debutat, aducând cu sine evoluții semnificative. În timp ce inteligența artificială generativă progresează neîncetat, liderii din industrie precum Intel, AMD și Qualcomm își aduc contribuția la partea hardware a acestei ecuații complexe. Intrarea în scenă a unității de procesare neuronală (NPU) promite să accelereze procesele ce folosesc inteligența artificială – cel puțin, așa susține teoria.

Dar vom avea parte și de practică, pentru că laptopurile cu seria Intel Core Ultra este aici! Eu am reușit să pun mâna pe un laptop, bine care nu este variantă finală, fiind una doar pentru preview, dar care are un procesor Ultra 7 cu unitate NPU. Este vorba de MSI Prestige 14 AI Studio, care a fost inițial anunțat în cadrul CES 2024, iar aceștia sau mișacat destul de repede cu produsele, astfel încât să le vedem mai repede.

Iată că la prime impresie, acesta nu este rău deloc. Prestige Studio este dedicat pentru creatorii de conținut, iar noul model impresionează, mai ales prin ecranul său, care chiar dacă este de 14 inch, acest are un panou cu rezoluție de 2880 x 1800 pixeli, evident de tip OLED cu suport pentru HDR400.

Procesorul Intel Core Ultra 4 165H este din topul gamei, peste el fiind doar încă o variantă, care are frecvența puțin mai mare.

Toate procesoarele din gama Ultra, includ acest NPU, care ajută practic aplicațiile AI să ruleze local, iar o implementare a acestui NPU în Premiere Pro sau Davicini Resolve, sună foarte bine! Mai ales pentru colorizare automată, sau alte funcții.

MSI oricum orefea o suită AI, iar aceasta va avea cel mai probabil funcții noi, mai avansate, care vor utiliza acest NPU. Legat de restul echipării, varianta la care am făcut preview, are un SSD NVME de 1TB și 32GB RAM.

Pentru placa video au ales un RTX 4060 cu driverele Studio, o alegere echilibrată, dar probabil vom vedea și variante mai puternice. Iar pentru o eficiență mai bună și performanțe crescute, grafica din procesor este Intel Arc.

Laptopul are o grosime de sub 19mm și o greutate de doar 1,7Kg, așadar este portabil. Pentru conectivitate acesta ne ofer tot ce avem nevoie, un HDMI 2.1, USB C cu Thunderbolt 4, un alt USB C cu Display port, un USB A 3.2, o mufă LAN, WiFi 7 și o mufă combo audio.

Așadar acesta este doar un scurt preview și aștept cu nerăbdare laptopul în variantă finală, pentru a-l putea testa așa cum se cuvine.

Articole similare

Back to top button
%d blogeri au apreciat: