Jocuri

Review The Planet Crafter – Un fel de Subnautica, dar nu sub apă

Ne trezim într-o mini-navă spațială prăbușită. În rucsacul nostru găsim doar rații pentru câteva zile și cele necesare pentru a construi o nouă casă. Afară, o planetă extraterestră inospitalieră ne așteaptă să o explorăm. Dacă vrem să supraviețuim vreodată aici, trebuie să ne aventurăm afară și să înfruntăm elementele.

Nu, nu jucăm din nou Subnautica. Dar jocul The Planet Crafter pare destul de asemănător la prima vedere. Având în vedere succesul lui Subnautica, nu este o idee rea în sine și ne este ușor să ne implicăm din nou în acest scenariu. Principiile de bază sunt aproape identice: colectăm materii prime, construim echipamente din ce în ce mai bune, trebuie să ne aprovizionăm cu hrană și apă și să controlăm rezerva de oxigen pentru a nu ne sufoca.

Scopul jocului The Planet Crafter nu este imediat clar. După efectuarea primelor câteva îmbunătățiri, jurnalul de căutare dispare și ești lăsat pe cont propriu pentru a-ți da seama unde să mergi și ce să faci. M-am trezit construind orice când aveam resursele disponibile, doar pentru a-mi da seama de funcția lor. După ce am construit o mașină de găurit și o turbină eoliană, urmate de citirea unei serii de ecrane de informații în capsula mea, am realizat în cele din urmă scopul lui The Planet Crafter: terraformarea unei planete pustii într-o lume vie, care respiră.

Pentru a face acest lucru, există trei categorii de dezvoltare care trebuie urmărite: presiune, căldură și oxigen. Presiunea este creată prin forarea solului, căldura este creată prin construirea de încălzitoare, iar oxigenul este creat prin creșterea planetelor. Instalarea de foraje este destul de simplă, dar acestea au un cost energetic – de aici și turbinele eoliene.

Încălzitoarele necesită iridiu, pe care nu îl veți putea găsi în apropierea podului de pornire. Același lucru este valabil și pentru vegetuburi, care necesită o sămânță pentru a crește viața vegetală. Pentru a continua procesul de terraformare, va trebui să vă aventurați la diversele locuri de prăbușire din jurul planetei și să aunați materiale. Cu resursele potrivite, puteți construi semănători, încălzitoare și vegetuburi mai mari și mai bune, care vor accelera continuu procesul de terraformare.

The Planet Crafter nu este deloc preocupat de estetica sau organizarea mașinilor tale de terraformare. Poți pune un burghiu oriunde pe pământ și acesta îți va crește instantaneu producția de presiune. Dacă rămâi fără energie, poți construi o turbină eoliană sau un panou solar oriunde. Nu există cabluri de parcurs sau conexiuni de făcut. Orice ați construi va contribui la întregul sistem, indiferent unde îl construiți.

Poate părea prea simplist, dar această eficiență permite mai multă explorare și aventură. Cel puțin în prolog, nu există niciun motiv pentru a pune rădăcini și a construi un hub principal oriunde. Pur și simplu luați resursele valoroase, construiți-vă mașinile chiar acolo unde vă aflați, apoi treceți la următorul punct de interes. Jocurile survival tind să se împotmolească din cauza adunării de resurse și a sistemelor pretențioase, mai ales atunci când cheltuiești o mulțime de energie pentru a construi baze, dar The Planet Crafter știe cum să țină lucrurile în mișcare.

Cele trei ramuri de terraformare sunt susținute de trasee de progresie individuale care deblochează automat noi schițe pe măsură ce crește presiunea, căldura și oxigenul. Primul încălzitor produce doar 0,3 căldură pe secundă, dar încălzitorul îmbunătățit produce 4,5. Ambele încălzitoare folosesc resursa rară iridiu, așa că, dacă vrei să maximizezi producția, va trebui să te întorci la vechile baze, să îți deconstruiești mașinile învechite și să construiești altele noi în locul lor.

Atâta timp cât aveți suficiente panouri solare pentru a menține sistemul în funcțiune, mașinile vor funcționa automat, făcând o progresie constantă către următorul obiectiv de terraformare și deblocarea de planuri. Odată ce toate cele trei procese sunt în desfășurare, The Planet Crafter dobândește o calitate de joc care îmi place. Folosirea resurselor pentru a construi mașini de cea mai bună calitate face ca cifrele tale să crească mai repede și fiecare blueprint pe care îl deblochezi are potențialul de a crește exponențial producția. M-am trezit ocazional uitându-mă la monitorul meu Terraformation doar pentru a vedea cum cresc numerele.

Lumea este, așa cum te-ai putea aștepta, un pustiu destul de dezolant, dar există câteva surprize și obiective turistice interesante de văzut. Principalele puncte de interes pe măsură ce explorați lumea sunt doar nave spațiale prăbușite care sunt pline de resurse rare, dar veți găsi, de asemenea, unele materiale rare care cresc în mod natural în locuri speciale de pe planetă. Există, de asemenea, evenimente meteorologice care te vor șoca și surprinde, mai ales dacă se întâmplă să te afli departe de adăpost atunci când acestea se produc.

Prologul se încheie atunci când finalizați prima etapă a procesului de terraformare și transformați cerul din roșu în albastru. Nu mă pot gândi la un alt joc de supraviețuire care să recompenseze progresia prin intermediul schimbărilor globale ale mediului, așa că a fost excepțional văd cerul devenind albastru și să știu că am făcut exact asta.

Grafica generală a lui The Planet Crafter se situează undeva puțin peste medie. Încearcă să obțină o imagine realistă, însă există unele elemente care îți readuc aminte că acesta este totuși un joc, cum ar fi mineralele și resursele care pur și simplu ies din pământ și sunt împrăștiate peste tot.

Reușește să își seteze ambianța prin diferitele lumini care urmează ciclul zi și noapte și prin furtuni de praf și furtuni de meteoriți. Văzând lunile și planetele uriașe pe cerul deschis, se creează un sentiment de uimire și conferă o dimensiune a peisajului arid.

Principalul punct de vânzare al jocului The Plant Crafter este mecanica de terraformare. Pe măsură ce jucătorii avansează prin etapele de terraformare, mediul înconjurător se schimbă și el, începând de la cerul care devine mai clar și mai albastru, până la a vedea mai mulți nori și, în cele din urmă.

The Planet Crafter va avea cu siguranță dificultăți în a concura în acest gen, mai ales că este aproape similar cu jocuri precum No Man’s Sky, Astroneer, Surviving Mars, doar pentru a numi câteva. În ciuda acestui fapt, este totuși un joc care merită încercat, mai ales dacă vă plac jocurile de supraviețuire și de construcție.

Articole similare

Back to top button
%d blogeri au apreciat: