Ceasurile inteligente aduc schimbări pozitive sănătății. 87% dintre utilizatorii de smartwatch-uri au adoptat noi comportamente sănătoase
Un studiu comandat de HUAWEI la nivel european, care explorează conștientizarea, atitudinile și comportamentele legate de sănătate, relevă existența unor cunoștințe limitate ale consumatorilor în privința conduitei de sănătate și scoate în evidență potențialul neexploatat al tehnologiilor inteligente de sănătate.
- Doar 50% dintre cetățenii din Europa afirmă că sunt mulțumiți de condiția lor fizică; 91% dintre respondenți doresc să îmbunătățească cel puțin un aspect al stilului lor de viață legat de sănătate; Datele locale arată că 95% dintre români vor să-și îmbunătățească cel puțin un aspect din stilul lor de viață;
- Cei mai mulți dintre utilizatorii de ceasuri inteligente (88%) susțin că dispozitivul lor îi poate ajuta să-și îmbunătățească sănătatea fizică; 87% au introdus cel puțin un obicei sănătos ca urmare a datelor furnizate de smartwatch; În România, 9 din 10 utilizatori de smartwatch folosesc cel puțin o funcție de sănătate pe acestea;
- Sănătatea mintală este în prim-plan, problemele de somn și stresul fiind primele două preocupări; totuși, cunoașterea indicatorilor importanți de sănătate este foarte limitată;
- Peste jumătate dintre europeni (54%) nu merg în mod regulat la examinări medicale; 63% dintre utilizatorii de ceasuri inteligente au fost în vizită la doctor după ce dispozitivul lor a înregistrat o valoare anormală. 95% dintre români spun că și-ar dori să facă cel puțin o schimbare legată de sănătate în stilul lor de viață.
Studiul de Sănătate European HUAWEI din 2023 oferă informații valoroase referitoare la atitudinea și comportamentul cetățenilor din Europa în privința sănătății personale. Cercetarea, realizată de Ipsos1 pe parcursul lunii septembrie a anului curent, care s-a derulat inclusiv în România, dezvăluie potențialele beneficii ale smartwatch-urilor pe care oamenii din regiune nu le conștientizează, într-o perioadă în care prevenția și democratizarea informațiilor referitoare la sănătate sunt mai importante ca oricând.
„Sănătatea mintală și fizică reprezintă priorități pentru indivizi și societate per ansamblu”, a observat William Tian, președintele în Europa al HUAWEI Consumer Business Group. „Ne-am dorit să descoperim dacă cetățenii europeni prioritizează în mod activ sănătatea personală și dacă recunosc cei mai importanți parametri de sănătate și impactul acestora asupra stării lor generale de bine. În plus, am căutat să înțelegem dacă utilizatorii de ceasuri inteligente manifestă o conștientizare mai amplă asupra sănătății și au obiceiuri mai sănătoase, în comparație cu cei care nu folosesc astfel de dispozitive. Cercetarea noastră a dezvăluit unele realități tulburătoare și, în același timp, a demonstrat influența pe care o poate avea un smartwatch asupra unui stil de viață mai sănătos.”
Raportul integral poate fi descărcat de aici.
Rezumatul celor mai importante descoperiri din cadrul raportului:
NU POT OBȚINE SATISFACȚIE (ÎN PRIVINȚA SĂNĂTĂȚII)
Interesul europenilor referitor la sănătatea personală este unul ridicat, atât din punct de vedere al sănătății psihice, cât și al celei fizice, cu procentaje ridicate în rândul respondenților (>83% vs. >82%). Cu toate acestea, nivelul de satisfacție în privința sănătăți rămâne unul moderat, doar o jumătate dintre participanții la studiu declarându-se mulțumiți de starea lor generală de sănătate. Preocupările legate de condiția fizică (24%), mobilitate (26%), nivelul scăzut de energie (29%) și o proporție semnificativă de persoane supraponderale sau obeze din punct de vedere medical (46%) au fost evidențiate.
În România, 91% dintre cetățeni manifestă interes pentru bunăstarea psihologică și a sănătății, ariile de interes fiind odihna/calmul (96%), corpul/greutatea (95%) și vitalitatea (93%).
În concluzie, dorința și necesitatea de îmbunătățire semnificativă a sănătății sunt clare.
INTENȚII BUNE…REZULTATE DEZAMĂGITOARE
La nivel european, 91% dintre respondenți și-au exprimat dorința de a îmbunătăți cel puțin un aspect al stilului de viață legat de sănătate, scopul fiecăruia fiind acela de a adopta în mod corect în medie aproape patru (3.9) obiceiuri sănătoase. Reducerea stresului a fost prioritatea numărul unu pentru cei mai mulți (43% dintre respondenți), urmată de menținerea greutății corecte (40%), alimentație sănătoasă (35%), asigurarea unui somn adecvat (35%) și exerciții fizice zilnice (34%). În ciuda acestor aspirații, 72% dintre cetățenii Europei au recunoscut că au nevoie de motivație suplimentară sau că își pierd adesea motivația atunci când își propun să respecte obiceiurile de viață sănătoase.
88% dintre români au cel puţin un simptom legat de o deteriorare a bunăstării lor fizice sau psihologice, cele mai întâlnite fiind gestionarea stresului (39%) (cel mai întâlnit la grupa 30-39 ani, cu 48%), problemele cu relaxarea (37%) și tulburările de somn (37%). Deși 87% dintre respondenți înțeleg că stilul de viață are un impact semnificativ asupra sănătății lor, numai 60% încorporează obiceiuri relativ simple în stilul lor de viață, cum ar fi limitarea sau evitarea alcoolului și stimulentelor (61%) (mai mult femeile decât bărbații, 70% vs 53%), consumul de apă suficientă (57%) sau menținerea contactelor sociale (55%). Doar 34% dintre români fac mișcare zilnic, procentul fiind mai mare în rândul grupei de 18-29 ani (46%). 95% dintre români spun că și-ar dori să facă cel puțin o schimbare legată de sănătate în stilul lor de viață, femeile fiind mai dispuse decât bărbații.
LIPSA DE CUNOȘTINȚE ÎNGREUNEAZĂ PROGRESUL
Conform sondajului, cunoașterea indicatorilor importanți de sănătate este foarte limitată (cei mai citați parametri în rândul respondenților nu au fost cu adevărat unii de sănătate, ci mai degrabă activități precum „să beau mai multă apă”). Conștientizarea a ceea ce ar trebui să fie „scorurile” corecte pentru anumiți indicatori vitali de sănătate a fost, de asemenea, foarte redusă. Datele relevă o lipsă de cunoștințe cu privire la parametrii care afectează semnificativ sănătatea. Cu toate acestea, accesul regulat la indicatori personalizați de sănătate influențează direct o înțelegere mai profundă a sănătății – utilizatorii de ceasuri inteligente din Europa sunt, în medie, cu 51% mai informați în privința parametrilor cheie de sănătate, în comparație cu cei care nu folosesc un smartwatch.
Românii au mai multe cunoștințe despre indicatorii de sănătate în comparație cu germanii, englezii, spaniolii sau italienii. Cu toate acestea, există o lipsă de cunoștințe în rândul oamenilor cu privire la nivelurile adecvate chiar și în cazul celor mai simpli indicatori de sănătate, precum temperatura corpului, cu doar 50% dintre persoanele care sunt conștiente de intervalul optim, tensiunea arterială cu 49%, cantitatea de apă consumată cu 45%, pulsul cu 44% și nivelul zahărului din sânge cu 42%. 59% dintre femei sunt familiarizate cu ce reprezintă ciclul menstrual.
Utilizatorii de smartwatch-uri din România tind să se simtă mai în formă și mai sănătoși decât ceilalți. 74% dintre utilizatori susțin că analiza și sugestiile primite de la smartwatch au influențat schimbările în viața lor, iar 85% au fost determinați să își schimbe comportamentul, rezultând o medie de 1,8 activități noi.
PARAMETRI MULTIPLI, OBICEIURI MICRO, SCHIMBĂRI MAJORE
Urmărirea consecventă a mai multor parametri de sănătate ajută la dezvoltarea unor obiceiuri micro, dar și la schimbări pozitive de comportament. Datele studiului arată impactul pe care ceasurile inteligente îl pot avea:
- În medie, utilizatorii de ceasuri inteligente din Europa sunt cu 51% mai conștienți de măsurătorile țintă pentru parametrii esențiali de sănătate, în comparație cu cei care nu le folosesc. În plus, prezintă o probabilitate cu 75% mai mare să își cunoască limitele în măsurarea grăsimii corporale și au o probabilitate cu 71% mai mare să fie conștienți de dozarea zilnică corectă a caloriilor.
- Datele în rândul utilizatorilor de smartwatch-uri din România arată că 52% dintre utilizatori și-au îmbunătățit rutina de exerciții fizice, 43% au început să acorde prioritate obiceiurilor de somn, iar 39% au început să facă și mai multe exerciții fizice. 28% au început să ia mai multe pauze la locul de muncă, iar 26% au făcut modificări în dieta lor.
- 39% dintre români suferă din cauza stresului, cel mai ridicat procent dintre toate țările analizate. O altă statistică îngrijorătoare este că doar 34% dintre români fac exerciții fizice sau mișcare zilnic, cel mai mic procent la nivelul țărilor analizate.
- La nivel european, utilizatorii de smartwatch-uri își verifică de peste două ori mai des cei mai importanți parametri de sănătate, în comparație cu cei care nu le folosesc. În mod specific, își monitorizează ritmul cardiac, saturația oxigenului din sânge și caloriile arse de aproape trei ori mai des față de oamenii care nu au un astfel de dispozitiv (de 2.8 ori, 2.7 ori, respectiv 2.6 ori mai des). Printre parametrii monitorizați zilnic, activitatea fizică măsurată în pași, este predominantă, aproape jumătate dintre utilizatori folosindu-se de această funcție – un element important pentru o viață mai sănătoasă.
- Utlizatorii de ceasuri inteligente iau în serios notificările referitoare la sănătate, iar 74% dintre ei caută sfaturi atunci când primesc o alertă referitoare la indicatorii de sănătate anormali, în timp ce 63% dintre aceștia se programează la doctor pentru analize suplimentare.
- Mai mult decât atât, o proporție impresionantă de 87% dintre utilizatorii de smartwatch-uri au adoptat noi obiceiuri de viață sănătoase, pe baza informațiilor furnizate de dispozitivele lor, cu o medie de două schimbări per utilizator. Acestea au inclus creșterea frecvenței exercițiilor fizice (47%), durate mai lungi ale exercițiilor (41%), obiceuri de somn îmbunătățite (39%), ajustări de dietă (28%).
- Utilizatorii de ceasuri inteligente atribuie dispozitivelor rezultate pozitive impresionante, 88% dintre ei fiind de acord că acestea îi pot ajuta să-și îmbunătățească sănătatea fizică, 86% calitatea vieții per total și 76% sănătatea mintală.
- 30% dintre români dețin un smartwatch, iar dintre cei care au unul, 59% îl folosesc regulat.
INDICATORII AVANSAȚI DE SĂNĂTATE SUNT DEJA DISPONIBIL DATORITĂ INVESTIȚIILOR ÎN CELE TREI LABORATOARE HUAWEI HEALTH
HUAWEI și-a dezvoltat în ultimii zece ani portofoliul de tehnologii de vârf în zona dispozitivelor purtabile, la nivel de hardware, software și servicii. Prin angajamentul permanent față de cercetare și inovare în tehnologiile sănătății și fitness-ului, HUAWEI a reușit să dezvolte senzori inteligenți incredibil de sofisticați și preciși pentru monitorizarea întregului corp.
Data fiind cererea în creștere de pe piața sănătății și fitness-ului, HUAWEI și-a luat angajamentul de a cerceta și mai intens monitorizarea algoritmilor de sănătate prin tehnologiile sale din segmentul purtabilelor. Acest lucru a dus la deschiderea a trei Laboratoare HUAWEI la nivel global, în 2016, în Xi’an și Songshan Lakes din China, iar anul acesta, în Helsinki, Finlanda. În Laboratorul de Sănătate din Finlanda activează o echipă multidisciplinară de cercetare științifică formată din șase doctori în științe, 20 de experți din cinci domenii majore – fiziologie, AI, machine learning, testare software și inginerie software – din șapte țări ale Uniunii Europene. Aceste aspecte asigură că fiecare domeniu al cercetării în sport și și sănătate atinge standarde avansate mondiale.
PENTRU O ANALIZĂ DETALIATĂ A DATELOR PE ȚĂRI, VIZITAȚI SITE-UL OFICIAL ȘI DESCĂRCAȚI RAPORTUL COMPLET DE AICI