Fly Go: bugetul românilor pentru vacanțe a crescut cu 30% în ultimii 5 ani

0
Fly Go - Vacante

Sumele pe care le alocă românii pentru vacanțele în străinătate, în sezonul estival, au crescut, în medie, cu 30% în ultimii 5 ani, potrivit unei analize a agenției de turism online Fly Go. Intrarea pe piața locală a mai multor operatori de transport aerian și creșterea numărului de destinații de vacanță din oferta acestora au contribuit la deschiderea apetitului românilor pentru vacanțe în destinații mai puțin accesate până acum, precum și la creșterea numărului de zile petrecute în concediu. Astfel că, în prezent, costul mediu al unui sejur estival a ajuns la 900 – 1.200 de euro.

Deși preferă, în continuare, destinațiile de masă, precum litoralul din Grecia, Turcia și Spania, turiștii români opteze tot mai mult pentru destinații mai puțin accesate până acum, în țări și regiuni precum Croația, Malta, Sardinia, Sicilia sau Corsica.

Durata concediilor de vară în afara țării este de minimum 7 zile, ajungând adesea la 10 zile. Turiștii români preferă să plece în vacanțe în perioada iunie – septembrie, pe care le rezervă cu câteva luni înainte, cu un vârf de rezervări în lunile ianuarie și mai. În vacanțele de vară, 70% dintre români accesează servicii all inclusive, de care să se bucure alături de familie sau de prieteni, în condițiile în care peste 90% dintre turiști călătoreasc în grupuri.

Apetitul românilor pentru vacanțe a crescut în ultimii ani, astfel că, în prezent, turiștii merg, în medie,  în două concedii pe vară. În continuare, sunt dispuși să plătească pentru confort sporit, de aceea optează pentru cazare în unități hoteliere mari și alocă, în medie, 500 de euro pentru cheltuieli extra per sejur.

Declaratie oficiala:

„Ne așteptăm ca bugetul turiștilor români pentru vacanțele de vară să continue să crească în perioada următoare, pe măsura ce și operatorii de servicii turistice și aeriene vor introduce și vor promova pe piața din România noi destinații, crescând, în același timp, calitatea serviciilor și numărul beneficiilor pe care le oferă pentru clienți. Un interes crescut pentru sejururi în străinătate se va simți și mai mult pe măsură ce tehnologia va lua amploare în industria de turism”, spune Stefano Iervolino, fondator și CEO Fly Go.

Daca ti-a placut articolul, te astept cu un Share si cu un LIKE la pagina de Facebook pentru a afla mai multe noutati.