Device-uriReview-uriTehnologieTelefoane

[Review] Motorola Moto G8 Power

Familia Moto G s-a imbunatatit in acest cu o multime de modele, fiecare punand accentul pe o anumita componenta hardware. Astfel pe langa modelul standard Moto G8 regăsim Moto G8 Play, Moto G8 Plus, Moto G8 Power Lite și Moto G8 Power.

Motorola Moto G8 Power este device-ul care pune accent in principal pe baterie(de aici și numele de Power), camere foto și respectiv software, așa cum o face de mai bine de câțiva ani seria Moto G.

Specificatii Motorola Moto G8 Power

  • Dimensiuni: 156 x 75.8 x 9.6 mm
  • Greutate: 197 grame
  • Display: IPS LCD de 6.4 inch, rezolutie 1080 x 2300 pixeli
  • Sistem de operare: Android 10;
  • Procesor: Snapdragon 665 Octa-core (4×2.0 GHz Kryo 260 Gold & 4×1.8 GHz Kryo 260 Silver)
  • Accelerator grafic: Adreno 610;
  • RAM: 4GB;
  • Memorie interna: 64GB
  • Camera principala: 16 MP, f/1.7, (wide), 1/2.8″, 1.12µm, PDAF; 8 MP, f/2.2, (telephoto), 1/4.0″, 1.12µm, PDAF, 2x zoom optic; 8 MP, f/2.2, 118˚ (ultrawide), 1/4.0″, 1.12µm; 2 MP, f/2.2, (macro)
  • Camera de selfie: 16MP f/2.0;
  • Conectivitate:Wi-Fi 802.11 b/g/n, Wi-Fi Direct, hotspot, Bluetooth 5.0, A2DP, LE, GPS cu A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, FM Radio, USB 2.0 Type-C
  • Baterie: 5.000 mAh cu incarcare rapida prin fir de pana la 18W;

Motorola Moto G8 Power Pret Romania

Motorola Moto G8 Power poate fi gasit in oferta Altex.ro la un pret de 799 LEI(link achizitie).

Design și Display

Moto G8 Power este un smartphone destul de masiv si destul de greu la cele aproximativ 200 de grame pe care le are, asta in principal datorita acumulatorului de 5.000 mAh. Constructia este una tipica pentru un device midrange(capacul din spate si marginile fiind realizate din plastic) si asta pentru a aduce telefonul la un pret cat mai accesibil. Tot pe partea de design as mai puncta senzorul de amprenta amplasat pe spate impreuna cu sistemul de camere care se profileaza extrem de putin fata de linia generala a device-ului. De asemenea, datorita marginilor destul de curbate si a grosimii de 9.6mm se tine bine in mana.

Pe partea de ecran, pentru a fi reduse costurile, a fost folosit un panou IPS LCD de 6.4 inch, ale carui bezeluri sunt destul de inguste. As mai remarca punch hole-ul destul de discret ce nu te va deranja in folosirea de zi cu zi sau in vizionarea videoclipurilor. Per total ecranul este ok-ish, nu este spectaculos, dar nici dezamagitor in ceea ce priveste culorile si luminozitate.

Performanta

Motorola Moto G8 Power este propulsat de un procesor octa-core Snapdragon 665 realizat pe tehnologia de 11nm si alcatuit din patru nuclee Kryo 260 Gold ce au frecventa maxima de 2GHz si patru nuclee Kryo 260 Silver ce au o frecventa maxima de 1.8GHz. Pe langa procesor regasim un accelerator grafic Adreno 610, o memorie RAM de 4GB si stocare de maxim 64GB. Un device stabil pe partea de performanta, neavand probleme, blocaje sau lag in utilizarea de zi cu zi.

Baterie si Autonomie

Este capitolul la care Moto G8 Power exceleaza, aducand asa cum am zis si in introducere un acumulator de 5000 mAh, similar cu cel regasit si pe S20 Ultra. Problema in cazul lui S20 Ultra era aceea ca autonomia era scazuta din cauza ineficientei procesului si a ecranului de 120 Hz, obtinand o autonomie de maxim 4-5 ore SoT. Nu putem vorbi de acelasi lucru si in cazul lui Moto G8 Power, ce ofera o autonomie cu o singura incarcare de mai bine de 2 zile, adica undeva la 8-9 ore SoT.

Camera foto

Moto G8 Power este primul smartphone sub 1000 lei pe care il testez, ce vine cu un sistem complet dpdv al camerelor foto. Pe langa senzorul principal de 16MP, regasim un senzor telephoto de 8MP ce permite un zoom optic 2x, un senzor ultrawide tot de 8MP pentru a cuprinde cat mai multe detalii in fotografii si un senzor de 2MP pentru realizarea de fotografii macro. Pentru un smartphone midrange, fotografiile sunt decente, mi-ar fi placut totusi un nivel de detalii ceva mai bogat si o vibranta mult mai mare a culorilor.

Fotografii realizate cu Motorola Moto G8 Power

Software

Principalul atu al smartphone-urilor Motorola Moto G il reprezinta faptul ca ruleaza Android in varianta aproape stock, fiind astfel o varianta mult mai ieftina la celebrele device-uri Google Pixel. De asemenea, pe langa obisnuitele aplicatii Google pe care le regasim pe orice terminal cu Android, mai regasim aplicatii Motorola precum Device Help, Moto Audio si respectiv Moto. Fiind tunate difuzoarele cu tehnologia Dolby, ni se permite prin intermediul aplicatiei Moto Audio sa realizam diverse setari de sunet in functie de continutul de care ne bucuram. In ceea ce priveste aplicatia Moto, aceasta este practic un hub al gesturilor, utilizatorul avand astfel o manevrabilitate mult mai buna a device-ului.

Concluzii

Pentru pretul de 799 lei, Motorola Moto G8 Power este un adevarat best buy. La acesti bani primesti o baterie super potenta ce iti va oferi o autonomie de mai bine de 2 zile, software vanilla si o camera cat se poate de decenta.

Articole similare

Back to top button
%d blogeri au apreciat: