Nintendo șterge documentarul Zelda al YouTuber-ului DidYouKnowGaming cu un copyright strike
Nintendo nu se poate abține să nu atace oamenii cu copyright strike pe Youtube. Compania vrea să îngroape și mai multe încercări de a păstra jocurile sau de a privi istoria pierdută. De data aceasta, se concentrează pe YouTube și pe canalul DidYouKnowGaming în ceea ce ar putea fi considerat un afront adus jurnalismului. Să deslușim ce s-a întâmplat.
La începutul săptămânii, canalul YouTube DidYouKnowGaming a încărcat un videoclip numit „LOST Zelda Game for Nintendo DS: Heroes of Hyrule – Ft. @Zeltik”, menit să pună în lumină proiectul Retro Studios care a fost prezentat în urmă cu aproape două decenii și care, în cele din urmă, a fost respins.
Nintendo a depus o cerere de ștergere a clipului, eliminând videoclipul de pe YouTube în urmă cu trei zile. DidYouKnowGaming menționează acest lucru pe Twitter, pe care îl puteți vedea mai jos.
Let @NintendoAmerica know what you think. pic.twitter.com/o9FM8ytey0
— DidYouKnowGaming (@didyouknowgamin) December 8, 2022
Dă impresia că Nintendo are anumite serii pe care le protejează complet în orice împrejurare posibilă, reducându-i la tăcere pe cei care doresc să vorbească despre ele… Este ciudat, având în vedere că, în urmă cu nici două săptămâni, un videoclip similar despre viitorul general al lui F-Zero și proiectele pierdute a fost publicat de DidYouKnowGaming. Cu toate acestea, acel videoclip este încă activ pe YouTube.
Nintendo nu a fost tocmai dornică să lase anumite lucruri să se întâmple cu jocurile lor pe YouTube. La începutul anului, un canal YouTube numit GilvaSunner a primit peste 1.300 de notificări de retragere în legătură cu coloane sonore de jocuri video, inclusiv titluri precum Kid Icarus Uprising, Luigi’s Mansion, Super Smash Bros. Melee și multe altele.
Practic, acest lucru a eliminat canalul datorită modului în care funcționează sistemul YouTube de eliminare a clipurilor care încalcă sau nu drepturilor de autor (odată ce ai acumulat trei astfel de notificări, canalul este șters). În cele din urmă, dacă Nintendo poate elimina pur și simplu istoria unor produse vechi care nu au primit niciodată undă verde, ce îi împiedică să facă acest lucru mai des sau, mai bine zis, alți dezvoltatori și editori să facă același lucru?