Review-uri

Un SSD pentru creatorii de legende: Adata Legend 710

Avem astăzi în teste o componentă nu doar utilă, ci chiar indispensabilă pentru performanța modernă în cam toate domeniile de activitate ale oamenilor care butonează. Vom testa deci un SSD, respectiv un M.2 Adata Legend 710.

După cum se știe, Adata este unul din cei mai mari producători de memorii DRAM și medii de stocare. Am folosit multe produse Adata de-a lungul timpului pentru uz personal, de la stick-uri USB și carduri SD până la rack-uri SATA și powerbank-uri, și am avut tot timpul o experiență foarte bună. Iată de ce am fost foarte curios cum se comportă acest SSD cu următoarele specificații foarte bune declarate:

LEGEND 710 PCIe Gen3 x4 M.2 2280 Solid State Drive

  • interfață PCIe Gen3 x4
  • radiator pentru reducerea temperaturii cu 15%
  • produs pentru creatorii de conținut
  • suport NVMe 1.4
  • algoritmi LDPC & AES 256-bit encryption
  • suport pentru Host Memory Buffer(HMB) și SLC Caching
  • 3 ani garanție
  • capacitate 1TB
  • 3D NAND Flash
  • dimensiuni 80 x 22 x 3.13mm cu radiator, 80 x 22 x 2.15mm fără radiator
  • greutate 9g cu radiator, 6.2g fără
  • până la 2400MB/s citire secvențială și 1800MB/s scriere secvențială
  • până la 180K 4KB Random Read IOPS(Max) și până la 150K 4KB Random Write IOPS(Max)
  • temperaturi de lucru între 0 și 70 de grade Celsius
  • temperaturi de depozitare între -40 și 85 de grade Celsius
  • rezistență la șocuri de până la 1500G/0.5ms
  • MTBF 1,500,000 ore
  • Terabytes scriși (TBW): 260TB
  • software de monitorizare și update de firmware SSD ToolBox

Ca de obicei, deschidem ambalajul, și… la prima vedere nu sunt multe de spus, întrucât SSD-urile moderne sunt întruchiparea perfectă a proverbului „esențele tari sunt ținute în sticluțe mici”, și arată cam toate la fel la exterior. Ce mi-a atras atenția în schimb a fost radiatorul de căldură, o plăcuță metalică foarte subțire cu o culoare botezată de cei de la Adata „albastru regal”, și care într-adevăr îți fură privirea și arată foarte bine într-o carcasă de PC. Radiatorul are pe partea inferioară un film de adeziv 3M cu care îl putem lipi pe cipurile SSD-ului pentru o scădere a temperaturii cu aproximativ 15%.

Formatul SSD-ului este M.2, iar interfața suportată este PCIe. Acum ar fi momentul să amintesc pe scurt câteva noțiuni generale. SSD-urile în format M.2 chiar dacă pot arăta identic la exterior vor suporta comunicarea cu placa de bază fie prin interfața SATA, fie prin PCI Express. Aceasta din urmă, abreviată și PCIe, permite unui SSD viteze de scriere și de citire de câteva ori mai mari (chiar și de zece ori sau peste) decât ale unui SSD cu interfață SATA. Și ca să mergem și mai departe, unele SSD-uri care comunică prin PCIe mai cunosc și protocolul de comunicare NVMe care a fost creat special pentru SSD-uri cu această interfață ca să exploateze la maxim toate avantajele combinației de memorie flash și interfață PCIe.

Am făcut aceste precizări întrucât pot exista probleme de compatibilitate între ce cumpărăm și ce echipament avem acasă. Dacă la un PC se poate cumpăra oricând un adaptor care să rezolve această problemă, la un laptop va trebui să fim atenți din start ca portul M.2 al acestuia să suporte interfața SSD-ului M.2 pe care îl achiziționăm.

Revenind la review-ul nostru, SSD-ul de față este în formatul „clasic” M.2 2280, pe interfață PCIe de generația a 3-a cu 4 lane-uri, și suportă protocolul NVMe cu revizia 1.4. Altfel spus, stă foarte bine în ce privește talentul său nativ de comunicare cu restul componentelor. Mai știe pe deasupra și Host Memory Buffer sau HMB, care îi permite să folosească DRAM-ul gazdei pentru performanțe I/O mai bune, și SLC caching, care presupune existența unei zone-tampon de memorie rapidă a SSD-ului destinată să optimizeze vitezele de scriere.

Acestea fiind spuse, am introdus SSD-ul într-un adaptor PCI Express introdus la rândul său într-un desktop PC, și l-am pus la treabă. Performanțele „ochiometrice” au fost foarte bune în utilizarea PC-ului, unde cam toate aplicațiile folosite s-au deschis imediat. Temperaturile măsurate maxime au fost în jur de 40 de grade, cu o bază de plecare de 30 de grade. Și ca să avem și niște cifre care să descrie obiectiv performanța, am instalat două benchmark-uri, respectiv AS SSD și CristalDiskMark, iar rezultatele au fost următoarele:

AS SSD Benchmark: testul cu valorile implicite / testul de copiere / testul de compresie

CristalDiskMark: Peak Performance / testul default cu fisiere de 1 și 16 GB / testul Real World Performance cu fișiere de 1 și 16 GB:

 

În concluzie, Legend 710 de la Adata s-a ridicat fără probleme la înălțimea specificațiilor, sau altfel spus ce scrie pe cutie obținem și în realitate. La scriere, performanța a suferit uneori în condiții de volume mari de date. Deci cei care știu că își vor chinui frecvent stocarea cu fișiere imense în condiții de „time is money” poate ar face mai bine să se îndrepte către frații mai mari de la Adata din seria Legend. La citire însă performanța a fost foarte bună, motiv pentru care îl consider excelent pentru sarcini „normale”. Faptul că știe criptare pe 256 de biți și are algoritmi capabili de corecție a erorilor echivalează cu niște plase reale de siguranță pentru creatorul de conținut, care spre deosebire de consumatorul de conținut nu are opțiunea acestuia să re-downloadeze fișierele create de altcineva în cazul în care datele de pe SSD au dispărut din diverse motive. Per total, experiența mea cu Legend 710 a fost una foarte bună, inclusiv la nivel estetic (am menționat că mi-a plăcut foarte mult aspectul radiatorului?) 🙂

Articole similare

Back to top button