Sustenabilitatea și problemele sociale nu au reprezentat o prioritate pentru companii în anul 2020, dar previziunile post Covid sunt încurajatoare
Într-un nou raport, Epson analizează așteptările privind sustenabilitatea în timpul pandemie de Covid-19 și după, precum și impactul pe care acestea le au în business
Așteptările liderilor de companii și ale angajaților referitoare la sustenabilitate și implicare socială sunt în schimbare, conform unui nou raport lansat de Epson. Acest raport urmărește să identifice nu numai acțiunile companiilor, ci și oportunitățile și provocările care pot reieși din dorințele și nevoile clienților și ale angajaților acestor organizaţii.
Raportul include rezultatele generate de un studiu realizat în vara anului 2020, pe parcursul lunilor marcate de pandemia Covid-19, pe 4.000 de respondenți din Europa și Orientul Mijlociu, cu privire la acțiunile și așteptările lor referitoare la durabilitatea și sustenabilitatea echipamentelor IT. Studiul a fost urmat de o serie de dezbateri, organizate în ultimul trimestru al anului 2020, ce au avut ca subiect rezultatele studiului.
„Pentru Epson, sustenabilitatea a fost mult timp o piatră de temelie a businessului, atât în ceea ce privește dezvoltarea și producția echipamentelor noastre, cât și în felul în care ne desfășurăm afacerile și cel în care ne raportăm unii la alții în cadrul companiei. Nu credem că suntem singuri în lupta pentru un mediu de business mai sustenabil, dar am observat că pandemia a schimbat o mulțime de priorități”, a declarat Darren Phelps, Vicepreședinte Epson Europe. „Ne-am dorit să aflăm cu certitudine metodele prin care ne putem implica și felul în care ne putem adapta tehnologia, alături de partenerii și consumatorii noștri, pentru a susține și a încuraja un viitor mai sustenabil și viabil din punct de vedere economic. Acest raport conține informații despre activitățile în desfășurare și despre planurile viitoare, precum și așteptările tuturor liderilor care pot avea un impact asupra succesului business-urilor.”
Rezultate importante:
- În timpul crizei Covid, mai puțin de un sfert din companiile din Europa și Orientul Mijlociu au luat în calcul aspecte precum sustenabilitatea și dificultățile sociale ca fiind prioritare pentru business
- Rezultatul vine în contradicție cu așteptările populației, problemele sociale și de mediu fiind considerate importante de către 71% din respondenții studiului (clienți și angajați)
- Aproximativ 83% dintre respondenți au considerat că implicarea companiilor în campanii sociale și de mediu este importantă
- Angajații consideră că factorii de mediu trebuie să joace un rol-cheie în produsele pe care le folosesc (70% susțin că echipamentele IT pe care le folosesc la domiciliu trebuie să fie fiabile, eficiente din punct de vedere energetic și low-waste)
- Peste 80% dintre angajați spun că este important pentru ei ca angajatorul lor să se implice în rezolvarea problemelor sociale și de mediu
- Responsabilii cu deciziile IT au cel mai important cuvânt de spus în angajamentele companiilor referitoare la un mediu mai bun. Aceștia vor sprijini companiile care pun accent pe rezolvarea problemelor post-Covid și care vor să vină în întâmpinarea așteptărilor clienților și angajaților.
- Diferențele la nivel geografic și de generație sunt evidente, dar majoritatea respondenților sunt de acord că există avantaje de business atunci când companiile iau măsuri pentru un mediu mai prietenos și când se implică în rezolvarea dificultăților sociale.
Sustenabilitate acum și post Covid
Noile dificultăți aduse de pandemia Covid au dus la schimbarea priorităților în companii. Sustenabilitatea și problemele sociale au fost puse pe un plan secundar, cu 76% dintre respondenți confirmând că acestea nu s-au încadrat într-un top trei al celor mai importante aspecte pentru companie. Cu toate acestea, 65% dintre respondenții studiului se așteaptă ca aceste aspecte să redevină importante pentru companii odată ce criza se va termina.
Sustenabilitatea și eficiența costurilor nu se exclud atunci când vine vorba de tehnologiile folosite în birouri. Dar aceste soluții sunt adesea trecute cu vederea, din cauza percepției că tehnologia sustenabilă ar fi inaccesibilă și costisitoare.
Responsabilii cu deciziile IT din companii sunt potențialii eroi ai sustenabilității
Responsabilii cu deciziile IT din cadrul companiilor au un cuvânt important de spus în deciziile referitoare la un mediu mai bun, 79% dintre ei se așteaptă ca problemele sociale și de mediu să revină în atenția companiilor în perioada post Covid. Ei au o mai bună înțelegere și cunoaștere a soluțiilor tehnologice simple de care dispun și sunt mai potriviți pentru a implementa diferitele soluții tehnice și pentru a urmări impactului acestora în interiorul organizațiilor.
„Știm deja că tehnologia de imprimare cu jet de cerneală are beneficii uriașe pentru mediul înconjurător comparativ cu tehnologia laser, susținând schimbări majore de mediu în ultimii ani”, a declarat Darren Phelps. „Este foarte simplu: dacă toate imprimantele laser din Europa ar fi înlocuite cu imprimante Epson cu jet de cerneală, am putea economisi suficientă energie anual pentru a reduce emisiile de CO2 cu 410 milioane de kilograme și pentru a reduce costurile energiei cu până la 152 de milioane de euro anual.”
Oportunitatea sustenabilității
Există, de asemenea, beneficii mai puțin tangibile pentru companiile care rămân implicate în eforturile de mediu și sociale, 82% dintre respondenții din echipa de management și 78% dintre angajații și consumatorii obișnuiți declară că aceste eforturi pot avea un impact semnificativ asupra performanței businessului.
- 44% cred că implicarea se va reflecta în reputația brandului
- 40% cred că implicarea se va reflecta în loialitatea angajaților
- 38% cred că implicarea va crește productivitatea forței de muncă
Mai mult, dintre cei care își dedică eforturile în implicare socială și protejarea mediului înconjurător, 86% se așteaptă să vadă profituri în creștere în următorii ani.
În calitate de consumatori sau clienți, 83% dintre respondenți susțin că acreditările sociale și de mediu ale produselor și serviciilor pe care le achiziționează personal sunt importante. În plus, acești factori sunt importanți pentru 81% dintre angajați, iar aceștia din urmă doresc mai multă implicare din partea angajatorului în acreditările sociale și de mediu.
Angajații doresc o mai mare atenție acordată echipamentelor IT (acasă și la birou), indiferent de vârstă
Când vine vorba de echipamentele IT furnizate, angajații își doresc echipamente durabile, 70% dintre ei susținând că este esențial ca produsele să fie fiabile, eficiente din punct de vedere energetic și cât mai puțin poluante. Și, deși diferența dintre generații este evidentă, cei mai în vârstă sunt cei mai vocali atunci când vine vorba de militarea pentru produse sustenabile, mai puțin poluante sau mai eficiente.