Acer
Device-uriReview-uriTehnologieTelefoane

[Review] Xiaomi Redmi Note 8T

Gama Redmi Note este una dintre cele mai de succes game de la Xiaomi ce ofera smartphone-uri cu specificatii echilibrate la preturi cat se poate de bune. Ma uit la tatal meu care foloseste de mai bine trei ani un Xiaomi Redmi Note 4 si este inca extrem de multumit de el. Il foloseste la browsing, apeluri, Facebook, Whatsapp si poze, iar autonomia pe care i-o ofera este de aproximativ o saptamana.

Redmi Note 8T este cea de-a opta iteractie a celor de la Xiaomi, lansata cu mai bine de jumatate de an, T-ul din final reprezentand identificarea pentru modelul european.

Specificatii Xiaomi Redmi Note 8T

  • Display: IPS LCD de 6.3 inch, rezolutie 1080 x 2340 pixeli
  • Sistem de operar: Android 9 cu MIUI 10
  • Procesor: Qualcomm SDM665 Snapdragon 665 Octa-core (4×2.0 GHz Kryo 260 Gold & 4×1.8 GHz Kryo 260 Silver);
  • Accelerator grafic: Adreno 610
  • RAM: 4GB;
  • Stocare interna: 64/128GB;
  • Camera principala: 48 MP, f/1.8, 26mm (wide), 1/2.0″, 0.8µm, PDAF; 8 MP, f/2.2, 13mm (ultrawide), 1/4.0″, 1.12µm; 2 MP, f/2.4, (macro); 2 MP, f/2.4, (adancime);
  • Camera de selfie: 13 MP, f/2.0, (wide), 1/3.1″, 1.12µm;
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, hotspot, Blueooth 4.2, A2DP, LE, GPS, NFC;
  • Baterie: 4000 mAh;

Xiaomi Redmi Note 8T Pret Romania

Xiaomi Redmi Note 8T poate fi gasit in oferta retailer-ului eMAG la un pret de 751 LEI(link achizitie) pentru varianta cu 64GB memorie interna.

Design si Display

Xiaomi Redmi Note 8T este un device fashion, bine echilibrat, la care nu prea s-au facut sacrificii din punct de vedere al calitatii. Sticla atat pe fata cat si pe spate de tip Gorilla Glass 5, iar marginile sunt realizate din plastic. Eu la review am avut cea mai frumoasa varianta, Starscape Blue, al carei spate este pictat in gradient de la un albastru deschis la un albastru inchis. De asemenea, mai poate fi regasit in variantele Moonshadow Grey si respectiv Moonlight White.

Tot pe spate regasim si un senzor de amprenta sub forma unui cerc, ce spre surprinderea mea deblocheaza extrem de rapid device-ul. Redmi Note 8T este un device care se tine bine in mana, dar pentru un plus de aderenta si protectie mai ales cand il pui pe diverse suprafete, recomand folosirea husei de silicon din pachet.

Vine cu un ecran relativ bun de 6.3 inch de tip IPS LCD, a carei rezolutie este una FULL HD. Nu sunt un mare fan al ecranelor IPS LCD si asta in principal datorita culorilor reproduse, care nu sunt unele dintre cele mai satisfacatoare. In schimb, sta bine la capitolul luminozitate si respectiv unghiuri de vizibilitate.

Performanta

Xiaomi Redmi Note 8T vine cu un chipset Snapdragon 665, eficient din punct de vedere energetic, construit pe arhitectura de 11nm, ce vine intr-o configuratie octa-core Kryo 260 cu 4×2.0 GHz Kryo 260 Gold & 4×1.8 GHz Kryo 260. Pentru un smartphone midrange, performanta lui Redmi Note 8T este una chiar foarte ok, fiind capabil de rularea oricarei aplicatii, neavand parte de lag, blocari sau lucruri de genul.

Baterie si Autonomie

Device-ul pe care l-am avut la review, Redmi Note 8T, vine echipat cu un acumulator de 4.000 mAh, capabil sa ofere o autonomie de circa 2 zile fara nicio problema, ceea ce din punctul meu este impresionant. Stand pe social media, ascultand muzica, facand poze, live-uri pe Zoom, am obtinut o autonomie de circa 8 ore SoT(screen on time) fara nicio problema. De asemenea, in ceea ce priveste incarcarea device-ului, primim o incarcare la 18W, ce va incarca bateria 0-50% in doar 30 de minute.

Vezi si Review la Samsung Galaxy A71

Camera foto

Redmi Note 8T vine echipat pe spate cu 4 camere foto, in practica cele mai folosite fiind cea wide de 48MP si respectiv cea ultrawide de 8MP. Pentru un smartphone midrange, fotografiile realizate sunt unele decente, simtindu-se destul post-procesarea. Daca la capturile realizate cu camera wide, fotografiile sunt bogate in detalii, nu putem vorbi despre acelasi lucru si in cazul capturilor ultra wide. In rest culorile, luminozitatea si contrastul sunt cat se poate de ok.

Galerie foto:

Software

Dupa cum bine stiti, Xiaomi aduce pe telefoanele sale software-ul propriu MIUI, in cazul de fata varianta MIUI 10 baza pe Android 9 Pie. Este o interfata pe care o poti uri, o poti iubi sau poti fi de genul „meh”. Pe langa modul dark-mode adus cam pe orice device, mai regasim posibilitatea navigarii prin gesturi, schimbarii temei implicate sau chiar manevrarii device-ului cu o singura mana.

De asemenea, pe langa suita de aplicatii Google, mai regasim aplicatii mai speciale precum Meteo, Mi Video, Note, Facebook, Netflix, Telecomanda Mi, Radio, Scanner, ShareMe, Teme sau chiar Busola.

Concluzii despre Xiaomi Redmi Note 8T

Din punctul meu de vedere, Xiaomi Redmi Note 8T este un best buy la cei 750 LEI, ce iti garanteaza in principal o baterie cat se poate de potenta si performanta cat se poate de buna in aproape orice aplicatie, fara nicio problema.

Poze cu Xiaomi Redmi Note 8T

Articole similare

Back to top button
%d blogeri au apreciat: