DistractieLifestyleTehnologieTelecom

Orange aduce la UNTOLD tehnologia 5G

In cadrul festivalului UNTOLD, orice consumator va putea experimenta noua tehnologie 5G adusă de către Orange, prin intermediul mai multor transmisiuni live realizate în VR 360 şi al telefonului Samsung Galaxy S10 5G.

Astfel cu ajutorul echipamentului VR, al telefonului Samsung Galaxy S10 5G și al rețelei 5G de la Orange, pasionaţii de tehnologie și iubitorii de muzică vor sta virtual faţă în faţă cu artiştii preferaţi care vor concerta pe main stage.

Experienţa Untold va fi completată de transmisiunea live în format 4K a concertelor ce vor avea loc pe scena principală a festivalului şi va putea fi urmărită pe cele două ecrane LED amplasate în zona activărilor Orange de lângă scena principală.

Declarație oficială:

„Priorităţile noastre sunt strâns legate de nevoile clienţilor, în special de dorinţa acestora de a beneficia de conectivitate neîntreruptă, dar şi de cele mai bune servicii în reţea. Toate acestea sunt susţinute de investiţii anuale în dezvoltarea reţelei de peste 100 milioane de EURO.

Acum, împreună cu parteneri tehnologici precum Samsung, dar mai ales alături de clienţi, ne propunem să demonstrăm performanţele reţelei 5G. 5G reprezintă un salt tehnologic important, ce promite un nou nivel de comunicaţii, care urmează să schimbe lumea serviciilor oferite azi.” a declarat Emmanuel Chautard, Chief Technology Officer, Orange România.

Articole similare

Back to top button
%d blogeri au apreciat: